Pui Gong Bao (pui cu nuci de caju)

Timp de preparare:
30 minute (complexitate medie)
Ingrediente:
Vreo 400 g de piept de pui dezosat
Doi morcovi
O jumătate de castravete lung sau doi mici
O ceapă mare sau două mici Patru sau cinci căței de usturoi
100 g de nuci de caju
Un ou
Pastă de ardei iute
Sos chilli
Supă de pui preparată în prealabil (poate fi un cub de supă fiert în apă)
Amidon de porumb
Ghimbir
Sare
Sos de soia
Ulei de susan
Ulei de măsline
Oțet de orez
Mod de preparare:

Faza 1 constă în ciopîrțirea ingredientelor. Un principiu la bucătăria chinezească este să le tai în același stil: lungi sau cuburi. Mie-mi place mai mult pe lung. Puiul trebuie tăiat tot în lung, bucăți mici (cît să fie prinse de bețigașe). Se bate oul ca la omletă și se amestecă puiul în el. Se lasă la macerat vreo 15-30 de minute. Din ghimbirul mare taie o bucată mică, curăț-o de coajă și toacă-l foarte mărunt.
Faza 2 este pregătirea wok-ului și destuparea sticlelor cu ingrediente. E bine să le ai pregătite pe toate în jurul tău. Aprinde aragazul, pune wok-ul pe flacăra mare. Toarnă puțin ulei de susan și învîrte wok-ul ca să acoperi cît mai mult pe margini. Asta e o chestie inteligentă pentru situația în care vei strecura legumele în wok făcîndu-le să alunece pe margine. Apoi toarnă ulei de măsline, dar numai cît să acopere fundul wok-ului.

Faza 3 este prăjirea. Cînd s-a încins uleiul, dă focul mai încet și pune încet puiul. Amestecă continuu cu o spatulă de lemn sau de silicon, pînă se albește carnea (nu o lăsa să se rumenească!). Se îndepărtează puiul strecurîndu-l prin sită, în așa fel încît uleiul să se scurgă într-o cratiță.

Se pune iar ulei de măsline și se încinge. A venit rîndul pastei de ardei iute. Imediat după, se pune ceapa, apoi usturoiul. Se amestecă în tot acest timp.

Faza 4 este combinarea ingredientelor și un continuu stir frying. Peste cele de mai jos, se pune din nou carnea de pui. Se adaugă acum morcovul tăiat, apoi castravetele. Se toarnă puțin sos de soia și supa de pui. Se drege sosul cu amidon (să nu iasă însă prea gros!). Se mai adaugă supă, dacă e cazul. În ultimă instanță, se aruncă în wok nucile de caju. Se pune sare după gust. Stinge focul și adaugă oțet și sos chilli.

 
 
 
eXTReMe Tracker